Sunt copii de imigranți care se disting în sport și au ales să concureze purtând pe piept steagul alb-albastru. Frații Adetokoubo s-au născut în Grecia. Părinții au venit din Nigeria în căutarea unui viitor mai bun. Nu și-au închipuit atunci ce se va întâmpla mai târziu. Giannis, de la Filathletiko din Zografou este deja conducător de echipă la Milwaukee Bucks și primul jucător grec la All Star Game de pe coastele de vest ale Atlanticului. Împreună cu fratele lui Thanasis sunt jucătorii de bază ai echipei naționale de basket. Sunt deja celebri, dar nu sunt singurii.
Joacă în postul de portar. A început la Panathinaiko și deja joacă la Olimpiako. Stefanos Kapino este cunoscut la nivel internațional cu echipa națională a Greciei în fotbal. S-a născut în Grecia din părinți albanezi.
Aceleași situații și pentru Panagiotis Kone și Elini Dimoutsou care joacă și ei în echipele naționale ale Greciei, dar s-au născut în Albania iar părinții lor au imigrat în Grecia când aceștia erau copii. Alți doi fotbaliști originari din Albania care au ales să joace sub culorile Greciei sunt Andreas Tatos și Sotiris Ninis.
Sofoklis Schortsianitis are tatăl grec și mama din Camerun, unde s-a și născut, și este component de bază al echipei naționale de baschet a Greciei. Campioana de înot Neri Niagkouara s-a născut la Atena din tată grec și mama din Africa de Sud. Campioana a participat sub culorile Greciei la multe competiții.
Sportul nu ar fi putut să lipsească din progresul multicultural al societății elene. Grecia modernă este înfrățită cu imigranții săi. La Organizația de Sprijin a Imigranților sprijinim zilnic sute de familii de imigranți care se găsesc în țara noastră în căutarea unei vieți mai bune. Așa cum a declarat de altfel și Giannis Adetokoubo: „Grec este acela care simte și dorește să fie grec”.