Totul a pornit de la o scenetă pe social media …
Un tată a întrebat într-o zi pe fiul său:
-Fiul meu, la voi la școală aveți imigranți?
Iar băiatul a răspuns cu o naturalețe absolută:
-Nu tată … avem doar copii!
Și astfel, pașii m-au îndreptat către acea școală elementară în Tavros. Am așteptat cu răbdare pauza pentru a auzi sunetul clopoțelului și pentru a-mi aminti de anii mei de școală!
Nimic nu s-a schimbat … Copiii au năvălit în curte, strigând și râzând. Copii foarte diferiți între ei!
Am încercat să aud ce spun, dar nu am înțeles … Vorbeau în atât de multe limbi diferite și niciuna dintre acestea nu îmi erau familiare!
Dar atâta timp cât i-am urmărit, am văzut că pentru ei comunicarea cu copiii greci era atât de simplă și de armonioasă… Aveau un mod magic de a se înțelege, cu toate că nu cunoșteau limba. Și, cu fiecare ocazie, împărtășeau cunoștințe. Copiii imigranților învățau de la colegii lor cuvinte grecești și invers…
Am stat acolo fără să vorbesc urmărind acest „loc de joacă” mulicultural, ca și cum aș fi urmărit proprii mei copii jucându-se în curtea școlii!
O mingea care a sărit peste mine m-a “trezit” … M-am dus și am prins-o, pregătit să o arunc înapoi în curte, când am văzut doi copii venind în fugă către mine! Le-am aruncat mingea și atunci copilul grec a spus ceva la urechea celuilalt copil, care cu siguranță era dintr-o altă țară.
Și apoi copilul (mai târziu am aflat că numele lui era Nazim, avea 8 ani și a venit din Siria), mi-a zâmbit și mi-a spus: “Fkaristo” … În ceea ce îl privește pe Dimitri, (era celălalt copil și el tot de 8 ani) mi-a spus prăpădindu-se de râs: “Sakar” (sau ceva de genul asta, dacă nu cumva greșesc)!
Am plecat de acolo după câteva ore, după ce în prealabil am vorbit cu învățătorii dar și cu copiii din această școală elementară „multiculturală”, din Tavros… Am plecat înțelegând cât de simplă și cât de armonioasă poate fi coexistența.
Și poate fi cu adevărat armonioasă atunci când mintea și inima sunt deschise!
